Sănătate și siguranță

Mitul
24

„Avortul eliberează femeile de stres și de responsabilitate și prin urmare îmbunătățește bunăstarea lor psihologică”


N-am vorbit niciodată despre asta de atunci. Niciodată. Acest lucru a fost menționat doar o singură dată. Chiar înainte ca primul nostru copil să se nască, din senin, ea a spus: ’Dacă nu aș fi făcut avortul, acel copil ar fi avut cinci ani acum’. Amândoi am rămas tăcuți. Din câte știu eu, există o mulțime de daune psihologice ascunse în spatele tăcerii.[i]

Aceste cuvinte vorbesc pentru mulți bărbați, femei și cupluri căsătorite. Până când nu este tratat onest și sincer, umbra avortului atârnă peste ei tot restul vieții lor. 

Adevărul 24a. Cercetările demonstrează efectele psihologice adverse ale avortului asupra femeilor.

Zeci de studii arată legătura dintre avort şi răspândirea disfuncțiilor sexuale, impotență, aversiunea față de actul sexual, pierderea intimității, vinovăția neașteptată și relațiile extraconjugale, sindromul de stres post-traumatic, fragmentarea personalității, reacțiile de doliu, abuzurile asupra copilului și neglijarea acestuia, creșterea abuzului de alcool și de droguri.[ii]

Un studiu al Institutului Elliot arată că femeile care au avortat sunt de cinci ori mai predispuse la abuz de droguri.[iii] Studiul îi are ca autori pe directorul Institutului, Dr. David Reardon și pe Dr. Philip Ney, un psihiatru specializat în consiliere post-avort:

Potrivit autorilor, în timp ce conexiunea dintre avort şi abuzul de substanţe nu a fost niciodată adusă la cunoștința publicului larg, acesta este cel puțin al șaisprezecelea studiu publicat care arată conexiunea dintre avort și abuzul ulterior de droguri sau de alcool.

Potrivit lui Reardon, creșterea numărului de decese accidentale sau ca urmare a omuciderilor în rândul femeilor care au avortat este cel mai probabil cauzată de tendința crescută de asumare a riscurilor, care este expresia unor tendințe auto-distructive sau suicidale.

Nu este încă sigur dacă avortul cauzează comportamentul auto-distructiv sau dacă agravează pur și simplu tendințele autodistructive preexistente.[iv]

Adevărul 24b. Multe grupuri de terapie și suport post-avort mărturisesc realitatea efectelor psihologice potențial periculoase ale avortului.

Grupul Femeilor Exploatate prin Avort (GFEA) are peste treizeci de mii de membri în mai mult de două sute de filiale în Statele Unite, cu filiale în Canada, Germania, Irlanda, Japonia, Australia, Noua Zeelandă și Africa.[v] Alte grupuri de sprijin și recuperare post-avort includ Victimele Alegerii, Încurajarea Vindecării de Trauma produsă prin Avort (HEART), Rețeaua Viziunilor de Vindecare, Consiliere pentru Experiențe legate de Avort (CARE), Femei din Raman, Project Rachel, Brațele Deschise, Servicii pentru Traume cauzate de Avort și Victimele americane ale avortului. Existența unor astfel de grupuri arată nevoile mentale și emoționale ale femeilor care au avortat.

Am citit un editorial care compara avortul cu scoaterea unui nerv sau cu  amigdalectomiile/apendicectomiile (scoaterea amigdalelor/apendicelui). Dar de ce nu există grupuri de suport pentru cei care au avut amigdalectomii, apendicectomii și intervenții pe canal? Deoarece avortul are asupra femeilor consecințe pe care intervențiile chirurgicale normale nu le au. Și nu este de mirare – intervențiile chirurgicale normale nu iau o viață.

Adevărul 24c. Rata suicidului este semnificativ mai mare în rândul femeilor care au avut avorturi decât în rândul celor care nu au avut.

Sentimentele de respingere, stima de sine scăzută, vinovăția și depresia sunt toate favorizante sinuciderii, iar rata de tentative de suicid în rândul femeilor care au avortat este incredibil de mare. Potrivit unui studiu, femeile care au avut avorturi sunt de 9 ori mai predispuse a avea o tentativă de suicid față de femeile din populația generală.[vi]

Fig. 6 – Rata suicidului după un avort este de 3 ori mai mare decât rata generală a suicidului și de  6 ori mai mare decât a celei asociate cu sarcină

Revista Lumea Femeilor aduce în discuție un studiu realizat pe femei care au avortat în care 45% din acestea au afirmat că au gânduri de sinucidere în urma avorturilor.[vii] Articolul citează femei care descriu urmările avortului în cuvinte ca devastatoare, dăunătoare, suferință și angoasă prelungită. O femeie a spus:

Am fost totalmente copleșită de durere.

O altă femeie spune:

Am fost atât de deprimată, încât nimic nu mai conta. Mi-aș fi dorit să fi fost moartă.

Adevărul 24d. Sindromul post-avort este o afecţiune psihologică diagnosticabilă.

În 1981 Nancy Jo Mann a reușit să accepte ideea avortului ei, făcut în urmă cu șapte ani, apoi și-a făcut publică experiența și a înființat grupul Femei Exploatate prin Avort. După ce a auzit poveștile a mii de femei, a fost prima persoană care a identificat consecințele psihologice semnificative ale avortului. Terry Selby derulează un program regional de tratament pentru cele care suferă de sindromul post-avort (SPA). Dr. Vincent Rue și Dr. Susan Stanford-Rue conduc Institutul non-profit de Recuperare și Cercetare Post-Avort, care a fost înființat pentru a oferi informații exacte cu privire la efectele psihologice ale avortului.[viii]

Deși Asociația Americană de Psihiatrie (AAP) nu a luat o poziție cu privire la SPA (acest lucru ar fi extrem de nepopular într-un domeniu dominat de gândirea pro-alegere), cu toate acestea enumeră avortul printre evenimentele stresante care pot declanșa tulburarea de stres post-traumatic (TSPT).[ix] Așadar, în mod indirect, recunoaște realitatea SPA .

Femeia care suferă foarte intens de SPA devine grav deprimată și pierde aproape toată plăcerea vieții. Ea poate să prezinte o scădere a apetitului, tulburări de somn, agitație, pierderea plăcerii din activitățile obişnuite, cum ar fi relațiile sexuale, scăderea nivelului de energie, vinovăție inadecvată, diminuarea capacității de concentrare și gândurile recurente de sinucidere.[x]

Dr. Vincent Rue oferă această listă de consecințe identificate ale avortului indus, ținând cont de faptul că unele femei pot experimenta mai puține dintre acestea decât altele:

Vinovăție, depresie, durere, anxietate, tristețe, rușine, neajutorare și lipsă de speranță, stima de sine scăzută, neîncredere, ostilitate față de sine și ceilalți, regret, tulburări de somn, vise recurente, coșmaruri, reacții aniversare, simptome psihofiziologice, ideație și comportament suicidar, dependență de alcool sau de substanțe chimice, disfuncție sexuală, insecuritate, amorțeală, re-trăirea dureroasă a avortului, perturbarea relației, imposibilitatea sau degradarea comunicării, izolare, auto-condamnare, flashback-uri, incontrolabilitate la  plâns, tulburări de alimentație, gândire confuză și/sau distorsionată, amărăciune și un sentiment de pierdere și de gol.[xi]

Adevărul 24e. Multe studii profesionale documentează realitatea consecințelor psihologice adverse ale avortului asupra unui număr mare de femei.

Susținătorii mișcării pentru alegere de multe ori susțin că fostul chirurg C. Everett Koop a emis un raport care a arătat că nu există efecte psihologice negative ale avortului asupra femeilor. Nu este adevărat. Dr. Koop a declarat după raport că, în calitate de medic, știa că avorturile sunt periculoase pentru sănătatea mentală a femeilor. „Nu încape îndoială”, a comentat el.[xii]

Ce a spus de fapt, într-o scrisoare de trei pagini adresată președintelui, a fost că studiile disponibile au fost viciate, deoarece nu au examinat problema consecințelor psihologice pe o perioadă suficient de lungă. Bazându-se pe propriile experiențe și cunoștințe, a afirmat:

Orice studii pe termen lung vor adăuga mai multă credibilitate pentru acei oameni care spun că avortul are grave efecte asupra sănătății.[xiii]

Deoarece avortul a fost legalizat în urmă cu mai puțin de treizeci de ani, este dificilă dovedirea efectelor sale pe termen lung. Dar multe dintre studiile și observațiile experților au evidențiat efecte grave pe termen scurt și pe termen mediu asupra unor femei. În plus, alte studii importante au fost efectuate în urma scrisorii pe care Dr. Koop a adresat-o președintelui. Un studiu realizat de psihologul Catherine Barnard, lansat in 1991, a indicat că 18,8% din femeile intervievate în perioade de după avort au prezentat tulburări evidente legate de stresul post-traumatic. 39-45% dintre femei au avut tulburări de somn, hipervigilență, flashback-uri și alte reacții compatibile cu un stres ridicat. Barnard a concluzionat că aproape jumătate dintre femeile care au avortat pot suferi unele tipuri de traume emoționale.[xiv]

Deși susținătorii avortului citează adesea un studiu din 1977 realizat de Brewer, care conchide că nașterea creează probleme psihiatrice mai mari decât avortul, studiul era unul viciat. Dr. James L. Rogers spune că studiul lui Brewer este plin de capcane metodologice.[xv] El îl compară cu un studiu din 1981 realizat de David, Rasmussen și Hoist, care se bazează pe cercetări mult mai solide, inclusiv utilizarea atentă a unui grup de control. Rogers conchide:

Cel mai bun studiu prezent indică faptul că femeile care au avortat prezintă riscuri psihiatrice mai mari decât femeile care nasc la termen.[xvi]

Dintr-o meta-analiză asupra studiilor psihiatrice şi psihologice, Colegiul Regal de Obstetrică și Ginecologie a concluzionat:

Incidența consecințelor psihiatrice severe (post avort) este raportată ca variind între 9 și 59%.[xvii]

Chiar luând în calcul o cifră scăzută, în cazul în care una din zece femei care au avortat se confruntă cu astfel de efecte psihologice permanente, grave, aceasta ar însemna un număr de 160.000 de femei pe an.

Jurnalistul John Leo citează un cercetător care spune că doar 1% din femeile care au avortat sunt

Atât de grav afectate de trauma post-avort, încât nu mai reușesc să funcționeze normal.

Leo a menționat că, având în vedere numărul de avorturi în acel an, acest 1% a ajuns la șaisprezece mii de femei „grav afectate” pe an[xviii] și peste un sfert de milion de femei grav afectate și în imposibilitatea de a funcționa normal, după legalizarea avortului. Procentul poate fi scăzut, dar numărul total este impresionant.

Adevărul 24f. Avortul poate produce daune psihologice atât pe termen scurt cât și pe termen mai lung, mai ales un sentiment de vinovăție personală.

După consultarea cercetărilor psihologice asupra avortului, British Medical Journal a concluzionat că „aproape toate femeile care au avut un avort simt vină și depresie”, pentru cel puțin o scurtă perioadă de timp.[xix] Studiile au arătat că aproximativ jumătate din toți pacienții care au avut o întrerupere de sarcină au avut parte de tulburări psihologice pe o durată de cel puțin opt săptămâni, inclusiv sentimente de vinovăție, insomnie și sentimente de regret.[xx]

Studiile pe termen mai lung au constatat că 10-30% dintre pacientele cu avort au probleme psihice grave continue.[xxi] Într-un studiu pe cinci ani, 25% din femeile care au suferit o intervenție chirurgicală de avort au căutat îngrijire psihiatrică, spre deosebire de 3% din femeile fără avorturi anterioare.[xxii] Un alt studiu a constatat că tulburările psihice au fost cu 40% mai frecvente în rândul femeilor care au avut avorturi decât printre cele care nu au avut. Acest lucru nu este o dovadă certă că avortul este o cauză directă a unor astfel de probleme, dar relația sa cu unele cazuri de tulburări psihologice este evidentă.

Interviuri cu femei la un an de la avort ar putea indica faptul că sunt încă bucuroase de avortul făcut datorită eliberării pe care acesta a conferit-o situației lor de viață. Adesea abia mult mai târziu realitatea este înțeleasă și depresia apare:

O femeie pe care un sondaj făcut la șase luni după avort o declară „bine adaptată” poate să trăiască  o traumă severă la aniversarea datei de avort sau chiar mulți ani mai târziu. Acest fapt este atestat în manualele de psihiatrie care afirmă că: „Psihiatrul aude frecvent expresii de remușcare și vinovăție cu privire la avorturi care au avut loc cu douăzeci sau mai mulți ani înainte”. Într-un studiu, numărul de femei care au exprimat „auto-reproșuri grave” a crescut de cinci ori în perioada de timp acoperită de studiu.[xxiii]

Dr. C. Everett Koop a relatat despre  consecințele care apar ulterior avortului:

O femeie a avut o sarcină la aproximativ 38 sau 39 de ani. Copiii ei erau adolescenți. Și fără a spune nici familiei, nici soțului, ea a făcut avort. «În acel moment», a spus ea, «avortul a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată – perfect curat, nimeni nu știe. Eu sunt foarte bine”. Zece ani mai târziu, ea a făcut o cădere psihică, atunci când una dintre aceste fete adolescente care au crescut, s-a căsătorit, a rămas însărcinată, a făcut un copil, și i l-a prezentat bunicii ei. Dacă nu ai studiat cazul timp de zece ani, ai spune, «rezultat foarte bun al avortului».[xxiv]

Un sondaj Los Angeles Times a constatat că 56% dintre femeile care au avortat au „un sentiment de vinovăție pentru că au făcut avort”. Același sondaj a observat  că aproape două treimi din bărbații ai căror copii au fost uciși prin avort s-au simțit vinovați.[xxv] Vina și durerea pentru avort sunt, uneori, mai severe la aniversarea datei la care s-ar fi născut copilul sau a datei la care s-a făcut avortul.[xxvi] Un studiu demonstrează că adolescentele care au făcut un avort încearcă uneori să se sinucidă în ziua corespunzătoare datei la care s-ar fi născut copilul  în cazul în care acesta ar fi fost lăsat să trăiască.[xxvii] 

Adevărul 24g. Cele mai multe femei nu au fost avertizate și sunt complet nepregătite pentru consecințele psihologice ale avortului.

O femeie care a făcut un avort la trei luni poartă o conversație cu un consilier de la clinica de avorturi:

–Există probleme psihologice?,  am întrebat.

 – Aproape niciodată. Nu vă faceți griji! mi-a spus consilierul”.

Apoi am întrebat consilierul cum arată un fetus la trei luni.  Mi-a răspuns: „Doar o grămadă de celule”.[xxviii]

Mai târziu, aceeași femeie, de acum sterilă ca urmare a avortului ei, a văzut niște poze cu dezvoltarea fetală. Ea a spus:

Când am văzut că o «grămadă de celule» de trei luni avea degete la mâini și la picioare și era un bebeluș perfect format, am devenit de-a dreptul isterică. Fusesem mințită și indusă în eroare și sunt sigură că  mii de alte femei sunt la fel de puțin informate și prost tratate.[xxix]

Psihologul Vincent Rue confirmă faptul că acest tip de dezinformare este comun:

Am văzut sute de paciente în biroul meu care au făcut avorturi și care au fost mințite de consilierul pentru avort, spunându-li-se că acest lucru este mai puțin dureros decât scoaterea unui dinte și că acesta nu este un copil. După aceea, femeia vede revista Life cu poze ale dezvoltării fătului, își pierde controlul și intră într-o depresie majoră.[xxx]

În ultimii ani, mai multe centre alternative de avort oferă examinări gratuite cu ultrasunete, efectuate de personal autorizat. Un prieten de-al meu face ultrasunete la centrul lor în Marietta, Georgia. Audrey mi-a scris o scrisoare spunându-mi această poveste:

Barb a venit marţi la Cobb Pregnancy Services dorind o verificare a sarcinii pentru a face un avort. Era însărcinată în 16 săptămâni. Janet, consilierul ei, a pus un videoclip (Eclipsa rațiunii), care a arătat procedura de avort pentru un copil de această vârstă. Când Janet a revenit în sală, Barb se uita în jos și ea a spus: «Eu nu pot avea copilul».

Janet i-a împărtășit regretul ei cu privire la un avort cu care trăia de mai mult de 25 de ani. Apoi, ea a primit permisiunea de a mă chema să fac  o ecografie și să-i arate lui Barb copilul ei. Fetița a fost mai mult decât cooperantă pentru a-i arăta chiar și ochiului neantrenat al mamei ei că ea este în viață, foarte activă și că o duce bine în interiorul ei. Ea și-a deschis și închis gura, a sughițat, s-a lăsat pe spate ca într-un scaun de plajă, întinzându-și piciorușele. Ea și-a arătat până și mâinile așa încât Barb să-i poată număra degetele.

Barb a fost vizibil emoționată. Când scanarea s-a terminat, am întrebat-o pe  Barb care erau planurile ei. Ea a răspuns: «am de gând să-mi nasc copilul”. Am întrebat-o dacă scanarea a făcut vreo diferență, ea a spus: «Mare. Am venit aici doar pentru a obține o verificare de sarcină ca să pot face avort».[xxxi]

Faptul că susţinătorii pro-alegere se opun prezentării ecografiei femeilor însărcinate care se gândesc să facă avort sugerează că sunt mai interesați ca femeile să facă avorturi decât ca ​​ele să facă alegeri în cunoștință de cauză, pe baza unor informații obiective.

La vârsta de treisprezece ani, Kathy Walker, care mai târziu a devenit președinte al Femeilor Exploatate de Avort, a făcut un avort, care ar fi trebuit să-i rezolve problemele. Dar Planned Parenthood a indus-o în eroare și a plătit un preț psihologic teribil care o va bântui ani de zile:

De îndată ce acul a trecut prin abdomenul meu, m-am urât. Am vrut să țip: «Vă rog să nu-mi faceți asta!» Am vrut să fug cât de departe aș fi putut. Am simțit cum copilul meu bătea în burtă  violent în timp ce era înecat, otrăvit, ars și sufocat de moarte. Nu mi s-a spus că vreuna din toate astea aveau să se întâmple.

Îmi amintesc că îi vorbeam copilului meu și îi spuneam că nu dorisem să fac asta și că îmi doream să poată trăi și că mama lui îl iubește și, mai ales, că îmi părea atât de rău. M-am rugat ca el să înțeleagă și că într-o zi, dacă ar putea, să învețe să mă ierte. Murea și eu nu puteam face nimic ca să-l salvez. Îmi amintesc ultima lui lovitură. Nu mai avea deloc putere ca să lupte.[xxxii]

Karen Sullivan Abies, mărturisește de asemenea că nu i s-a spus adevărul despre ceea ce poate să-i facă avortul:

Simțeam copilul fiind smuls din măruntaiele mele. Era foarte dureros. După ce s-a realizat operația pe trei sferturi, m-am ridicat. În recipient am văzut bucăți și bucățele din copilul meu plutind într-o baltă de sânge. Am țipat și am sărit în sus de pe masa. M-au dus într-o altă sală și am început să vomit, pur și simplu nu mă puteam opri!

Am avut coșmaruri și vise repetate despre copilul meu. Nu puteam lucra. Nu făceam decât să zac în pat și să plâng. Odată, am plâns atât de greu, încât mi-am fracturat coastele. Altă dată, în timp ce plângeam, am fost în imposibilitatea de a respira și am leșinat. Eram incapabilă de a mă plimba pe plajă deoarece copiii care se jucau mă făceau să plâng. Chiar și reclamele la pampers îmi provocau accese de plâns necontrolat.[xxxiii]

Un studiu aprofundat făcut pe treizeci de femei care simțeau revoltă cauzată de avort au dezvăluit acest lucru:

85% din subiecți au fost surprinși de intensitatea reacției lor emoționale. Cu alte cuvinte, aceste femei nu au anticipat și nu s-au așteptat  la o reacție personală semnificativă cu privire la avort. 80% din subiecți au raportat că s-au simțit victime ale procedurii de avort. Sentimentele de victimizare au fost, în general, asociate fie cu  sentimentul de a fi fost forțate să facă avort, fie cu o credință că informațiile importante cu privire la procedura de soluționare a sarcinii și de avort au fost ținute secrete.[xxxiv]

Un cercetător concluzionează:

Pentru majoritatea femeilor, avortul nu este doar un atac asupra pântecelui lor, ci este un atac asupra psihicului lor. [xxxv]

Este o tragedie că mișcarea pro-alegere consideră că sănătatea mintală a femeilor poate fi sacrificată, opunându-se legilor care cer ca femeile care se gândesc să facă avort să fie informate corespunzător referitor la riscurile avortului.

Avortul poate scuti o femeie de stres imediat și de responsabilitate, dar adesea creează mult mai mult decât eliberează. În mod ironic, acele femei care nu au experiența consecințelor psihologice ca rezultat al avortului lor își pot întreține sănătatea mintală numai prin negare. Prin alegerea de a nu recunoaște, ele scapă de traume emoționale care inevitabil vin odată cu conștientizarea faptului că au ucis un copil. Aceasta este o situație fragilă, care necesită o viață întreagă de fugă de realitate. Și realitatea găsește un mod de a ne urmări și de a ne prinde.

Multe femei vor mărturisi că este mult mai ușor să ștergi un copil din uterul unei mame decât din mintea ei.

 

Referințe:
  • [i] Mark Baker, Men on Abortion, Esquire, Martie 1990, p. 125.
  • [ii] Abortion’s Adverse Physical and Psychological Effects on Women (list of studies), www.abortionresearch.com/articles.htm#adverse.
  • [iii] Pentru acest studiu și altele a se consulta Elliot Institute, www.afterabortion.org.
  • [iv] Elliot Institute press release, 20 Martie 2000.
  • [v] Tearing Down the Wall, LifeSupport, Spring – Summer 1991,  pp. 1–3.
  • [vi] Reardon, Aborted Women, p. 129.
  • [vii] Martina Mahler, Abortion: The Pain No One Talks AboutWomen’s World, 24 Septembrie 1991, p. 6.
  • [viii] Tearing Down the Wall, p. 3.
  • [ix] American Psychiatric Association, Diagnostic and Statistical Manual of Mintal Disorders, rev. ed. (1987)
  • [x] Nancy Michels, Helping Women Recover from Abortion (Minneapolis, Minn: Bethany House Publishers, 1988), pp. 35–6.
  • [xi] Vincent M. Rue, et al., A Report on the Psychological Aftermath of Abortion, 15 Septembrie 1987, 7. Trimis către Surgeon General de către National Right to Life Committee.
  • [xii] Exclusive Interview: U.S. Surgeon General C. Everett Koop, Rutherford Journal (Spring 1989), p. 31.
  • [xiii] Ibidem.
  • [xiv] Catherine A. Barnard, Ph.D., Stress Reactions in Women Related to Induced Abortion, Association for Interdisciplinary Research in Values and Social Change (AIRVSC) Newsletter, Winter 1991, pp. 1–3.
  • [xv] James L. Rogers, Psychological Consequences of Abortion, o adaptare a unui studiu tehnic prezentat către American Psychological Association and the American Public Health Association, în Abortion: A Christian Understandin and Response, p. 186.
  • [xvi] Ibidem, p. 187.
  • [xvii] Reardon, Aborted Women, p. 119.
  • [xviii] John Leo, Moral Complexity of Choice, U.S. News and World Report, 11 Decembrie 1989,  p. 64.
  • [xix] Psychological Sequelae of Therapeutic Abortion, editorial, British Medical Journal (Mai 1976), p. 1239.
  • [xx] J. R. Ashton, The Psychological Outcome of Induced Abortion, British Journal of Obstetrics and Gynecology (Decembrie 1980), pp. 1115–22.
  • [xxi] Ibidem.
  • [xxii] Report on the Committee on the Operation of the Abortion Law, Ottawa, Canada, 1977,  pp. 20–1.
  • [xxiii] Reardon, Aborted Women, p. 116.
  • [xxiv] Exclusive Interview: C. Everett Koop, p. 31.
  • [xxv] Los Angeles Times, 19 Martie 1989.
  • [xxvi] Judith S. Wallerstein, Psychosocial Sequelae of Therapeutic Abortion in Young Unmarried Women, Archives of General Psychiatry 27 (Decembrie 1972); Carl Tishler, Ph.D., Adolescent Suicide Attempts Following Elective Abortion: A Special Case of Anniversary Reaction, Pediatrics 68 (Noiembrie 1981), pp. 670–1.
  • [xxvii] Tishler, Adolescent Suicide.
  • [xxviii] Reardon, Aborted Women, p. 250.
  • [xxix] Ibidem.
  • [xxx] David Kupelian and Jo Ann Gasper, Abortion, Inc., New Dimensions, Octombrie 1991, p. 16.
  • [xxxi] Audrey Stout, Marietta, GA, e-mail to Randy Alcorn, 12 Februarie 2000.
  • [xxxii] Kupelian and Gasper, Abortion, Inc., p. 14.
  • [xxxiii] Ibidem, p. 23.
  • [xxxiv] Anne Catherine Speckhard, Ph.D., The Psycho-Social Aspects of Stress Following Abortion (Arlington, Va.: Family Systems Center, 1985), p. 1.
  • [xxxv] Reardon, Aborted Women, p. 134.