Sănătate și siguranță

Mitul
23

„Avortul este o procedură ușoară și fără durere”


Adevărul 23a. Diferitele proceduri de avort sunt adesea dificile și dureroase pentru femei.

Există câteva tipuri diferite de avort, fiecare dintre acestea creând dureri și dificultăți specifice. Procedura D&C (dilatare și chiuretaj) presupune introducerea chiuretei în uter. Apoi medicul avorționist curăță interiorul uterului,  taie corpul copilului în bucăți și separă părțile, după care copilul este extras din interiorul uterului bucată cu bucată prin cervix. De obicei, curățarea uterului presupune hemoragie și alte reacții adverse, care pot fi foarte dureroase.

Un biolog afirma că:

Avorturile nenaturale sunt violente și abuzive pentru corpul uman.[i]

Orice metodă de avort este nenaturală și violentă și oricare dintre acestea poate provoca anxietate acută. Managerul unei clinici mi-a povestit cum a văzut o femeie deosebit de tulburată care făcea avort și era ținută de către 6 persoane pe masa de operație.

Adevărul 23b. Avortul este adesea dificil și dureros pentru angajații din clinică.

Un veteran al avorturilor și asistenta sa au prezentat la Association of Planned Parenthood Physicians un raport îngrijorător privind reacțiile la procedurile de dilatare şi evacuare ale avortului. Ei au declarat că dezmembrarea fătului este „mai traumatizantă pentru operator și asistenți decât pentru pacient”.[ii] Spre deosebire de personal, pacientul nu are voie să vadă parți ale corpului copilului. A urmat un chestionar cu interviuri detaliate a douăzeci și trei de actuali și foști membri ai personalului clinicii lor de avort:

Multe persoane au raportat reacții emoționale grave care au produs simptome fiziologice, tulburări de somn, efecte asupra relațiilor personale și angoasă morală. Reacțiile la vederea fătului au variat de la „Nu mă puteam uita!” – la șoc, disperare, uimire, dezgust, frică și tristețe. Două persoane au descris visele legate de procedură pe care le-au avut. Ambele descriau cum visau vomând fetuși, împreună cu un sentiment de groază. Alte vise erau legate de nevoia de a proteja alte persoane de a vedea părți din făt, legate de faptul că persoana însăși era însărcinată și avea nevoie un avort sau dădea naștere unui copil. Cu cât este mai directă implicarea fizică și vizuală (adică asistente medicale, medici), cu atât mai mult se simte stresul.[iii]

Într-un editorial din New York Times, Dr. Susan Conde a spus:

Am observat în timpul perfecționării mele medicale ca și medic australian multe avorturi realizate de practicieni cu experiență. Ei au experimentat, fără excepție, repulsie fizică și tulburare morală”.[iv] Un angajat al clinicii spune: „Știi că există ceva viu acolo pe care îl omori![v]

Judith Fetrow, o fostă angajată a clinicii de avort din San Francisco, a spus acest lucru:

Angajații de la clinică au emoţii foarte amestecate cu privire la avort și pot spune că sprijină dreptul unei femei de a alege, dar tot ei vor spune, că nu vor să vadă mânuţele și picioruşele mici. Ei nu vor să se confrunte cu consecințele acțiunilor lor. Există o mare diferență între sprijinul intelectual pentru dreptul femeii de a alege și participarea efectivă în carnagiul avortului. Deoarece vederea părților corpului îi deranjează pe angajați.[vi]

Angajații de la clinica de avort pot acoperi mustrările de conștiință cu frivolitate, aparentă indiferență sau spunând glume morbide cu privire la  profesia lor. Totuși, sub această acoperire, ei experimentează de multe ori vina, care se manifestă printr-un comportament distructiv. Bernard Nathanson spune că medicii din propria clinică s-au confruntat cu coșmaruri, alcoolism, droguri și probleme de familie care au dus la divorț.[vii] Carol Everett spune că același lucru a fost valabil și în clinicile sale.[viii]

Dr. George Flesh a mărturisit:

Extragerea unui fetus, bucată cu bucată, mi-a provocat probleme cu somnul. M-am uitat la fața tristă din oglindă și mă întrebam cum toate acele premii și diplome au produs un înger al morții.[ix]

 Dr. David Brewer afirmă:

Inima mea s-a împietrit în fața faptului că eram un criminal, dar copilul care zăcea într-un castron rece m-a învățat ce este avortul cu adevărat.[x]

Dr. McArthur Hill mărturisește:

Sunt un criminal. Am luat viața copiilor nevinovați și i-am smuls din pântecele mamelor lor, cu un aspirator puternic.[xi]

Adevărul 23c. Avortul este dificil și dureros pentru copilul nenăscut.

Chirurgul Robert E N. Shearin:

La opt-zece săptămâni după concepție și cu siguranță până la a treisprezecea săptămână și jumătate, copilul nenăscut experimentează durerea organică. În primul rând, gura copilului nenăscut la opt săptămâni, apoi mâinile la zece săptămâni, apoi fața, brațele şi picioarele lui devin sensibile la atingere la unsprezece săptămâni. La treisprezece săptămâni și jumătate, răspunde la durere, la toate nivelurile sistemului nervos într-un răspuns integrat, care nu poate fi numit un simplu reflex. Acesta poate simți acum durerea.[xii]

Când președintele Ronald Reagan a declarat în 1984 că în timpul unui avort „fătul simte durerea, care este lungă și chinuitoare, acesta a declanșat o reacție furioasă din partea susținătorilor pro-alegere. Ei nu au vrut să creadă acest lucru, nici nu au dorit ca publicul să-l creadă. Dar douăzeci și șase de autorităţi medicale, inclusiv doi foști președinți ale Colegiului American de Obstetrică și Ginecologie, au ieșit în față cu o scrisoare care certifica că, de fapt, copilul nenăscut poate simți durere în timpul unui avort. Scrisoarea spune în parte:

Domnule Președinte, atunci când atrageți atenția asupra capacității fătului uman de a simți durerea, susţineţi un lucru stabilit cu certitudine. Faptul că nenăscuții, cei născuți prematur și nou-născuții speciei umane reprezintă organisme foarte complexe, simţitoare, funcționale, este un fapt științific stabilit. În ultimii 18 ani, ecografia în timp real, fetoscopia, studiul electrocardiogramei fetale și a electroencefalogramei fetale au demonstrat capacitatea de reacție remarcabilă a fătului uman la durere, atingere și sunet.[xiii]

Fetologistul pionier Albert Lily, de la Universitatea din Auckland, spune că în a cincizeci și șasea zi de la concepție, reflexele spinale ale copilului sunt dezvoltate suficient pentru a simți durere. El adaugă:

Când doctorii au început prima dată să invadeze sanctuarul uterului, ei nu au știut că copilul nenăscut ar reacționa la durere în același mod în care ar reacționa un copil. Dar au aflat curând că aşa se întâmpla.[xiv]

Colegiul Regal de Obstetricieni și Ginecologi, un grup britanic de experți medicali și oameni de știință, au afirmat în octombrie 1997 că durerea fetală există și recomandă ca

Practicienii care se angajează în întreruperea sarcinii la 24 de săptămâni sau mai târziu să ia în considerare cerințele pentru sedarea și administrarea de analgezice fătului.[xv]

Un expert, în mărturia sa din timpul unui congres, a caracterizat durerea experimentată într-o procedură parțială de avort – naştere ca fiind o „experiență îngrozitor de dureroasă”. În ciuda vorbăriei goale a susținătorilor pro-alegere, pacienții/victimele nu ar fi probabil de acord cu opinia conform căreia avortul este ușor sau nedureros.[xvi]

Adevărul 23d. Chiar dacă avortul ar fi ușor de făcut sau nedureros pentru toată lumea, nu s-ar schimba problema inițială potrivit căreia avortul ucide copii.

Dacă în viitor, proceduri ,,îmbunătățite” ar face avortul nedureros sau măcar mai puțin dureros, atât pentru mamă cât și pentru copil, acest lucru nu ar schimba cu nimic problema morală. Deși este mult mai oribil pentru un bărbat să-și tortureze soția înainte de a o ucide, nici un  juriu nu ar fi impresionat de decizia lui de a o omorî fără durere în timp ce doarme. Îmbunătățirea ușurinței și eficienței uciderii nu face nimic pentru a reduce realitatea și tragedia vieții pierdute.

 

Referințe:
  • [i] Chappel, A Biologist’s Concern, p. 161.
  • [ii] Warren Hern and Billie Corrigan, What About Us? Staff Reactions to the D & E Procedure, paper presented to the Association of Planned Parenthood Physicians, 26 Octombrie 1978, p. 7.
  • [iii] Ibidem, pp. 1, 4-6.
  • [iv] New York Times, 19 Octombrie 1994.
  • [v] Denes, In Necessity and Sorrow.
  • [vi] Meet the Abortion Providers III: The Promoters, audiotape, Prolife Action
  • League Conference, Chicago, 3 Aprilie 1993.
  • [vii] Nathanson, Aborting America.
  • [viii] Everett, conversație personală.
  • [ix] National Review, 18 Noiembrie 1991, p. 14.
  • [x] The Abortion Providers, video realizat în 1989 de  Prolife Action League,
  • 6160 N. Cicero, Chicago, IL 60646, (312) 777-2900.
  • [xi] Ibidem.
  • [xii] The Abortion Providers, video realizat în 1989 de Prolife Action League,  6160 N. Cicero, Chicago, IL 60646, (312) 777-2900.
  • [xiii] Scrisoare către președintele Reagan, citat de Johh Willke, Abortion Questions, pp. 64–5.
  • [xiv] Willke, Abortion Questions, p. 68.
  • [xv] Fetuses Can Feel Pain, http://maxx.mc.net/~dougp/ftrnew26.html .
  • [xvi] Julie Foster, Baby Samuel, Mom Doing Well, WorldNet Daily, 16 Februarie 2000.