Probleme sociale

Mitul
18

„Chiar dacă avortul ar deveni ilegal tot ar exista multe avorturi.”


Adevărul 18a. Faptul că acte dăunătoare împotriva celor nevinovaţi vor avea loc indiferent de lege este un argument greşit pentru a nu avea nicio lege.

Există legi împotriva furtului, violului și a jafului armat, cu toate acestea, fiecare dintre aceste infracțiuni continuă să se întâmple în societatea noastră. Faptul că aceste lucruri tot se întâmplă, nu ar trebui să ne convingă să le legalizăm. Legile ar trebui să descurajeze ca lucrurile rele să se întâmple, nu să fie de acord cu ele doar pentru că se întâmplă. 

Adevărul 18b. Legea poate ghida și educa oamenii să aleagă alternative mai bune.

În studiul său din 1998 asupra legilor şi a atitudinilor privind avortul din întreaga lume, Rita J. Simon, a declarat:

Avorturile sunt permise la cerere, în patruzeci și una de națiuni. Tunisia este singura țară din Africa care face acest lucru, iar peste Atlantic, un trio destul de ciudat: Canada, Statele Unite ale Americii și Cuba fac acest lucru. În Asia și Europa, aproape toate țările blocului comunist şi fost comunist fac acest lucru, împreună cu țările scandinave și Austria, Olanda și Grecia. Atitudinile publice faţă de avort s-au dovedit a fi corelate pozitiv și semnificativ cu statuturile avortului. Acele țări care au avut statutul cel mai restrictiv vis-a-vis de avort au raportat cele mai mici rate de aprobare a avortului și acele țări care au permis avortul la cerere au  raportat cel mai mare rating de aprobare pentru avort. [i]

Acest studiu arată că majoritatea oamenilor nu privesc serios avortul ca pe o problemă etică, ci pur și simplu adoptă ideile referitoare la avort indicate de legile existente în țara lor.

Este adevărat că inimile și mințile, nu doar legile, trebuie să se schimbe în problema avortului. Cu toate acestea, deseori subestimăm puterea legii de a modela gândirea, precum și acțiunea. Când sclavia a fost abolită, oamenii au început treptat să gândească diferit. Legea este un ghid moral, un tutore care ajută la formarea conștiinței societății. Chiar și atunci când legea nu schimbă atitudinile imediat, afectează acțiunile multora.

Martin Luther King Jr. a declarat:

Moralitatea nu poate fi legiferată, dar comportamentul poate fi reglementat. Decretele judiciare nu pot schimba inima, dar îi pot restrânge pe cei fără inimă.[ii] 

Adevărul 18c. Legile privind avortul au influențat în mod semnificativ alegerea femeii de a face avorturi.

Cartea lui Marvin Ohsky, Rituri privind avortul: O istorie socială a avortului în America este un studiu pătrunzător care documentează apariția istorică a avortului în America. Au existat avorturi în această țară şi înainte ca avortul să fie legal, dar numărul a crescut foarte mult după ce a fost legalizat. Acum sunt anual de cincisprezece ori mai multe avorturi în această țară decât au existat în anul anterior cazului Roe v. Wade.[iii] Legile care înainte opreau avortul, acum îl încurajează.

O schimbare în legile privind avortul, de la restrictive la permisive, pare – după toate datele disponibile  în fiecare țară – să înfăţişeze o clasă întreagă de femei care avortează, care altfel nu ar fi dorit un avort sau ar fi simțit nevoia unuia. Femeile pot fi condiționate (și sunt în multe locuri) să vrea și să simtă nevoia de avorturi. Dovezile din acele țări în care a fost mult timp disponibil avortul la cerere (de exemplu în Rusia, Japonia, Ungaria), arată că sentimentul subiectiv de stres care face ca femeile să vrea un avort este influențat social.[iv]

Într-un sondaj de opinie pe femeile care au făcut avorturi, 72% au spus ca nu ar fi solicitat cu siguranță un avort, dacă acest lucru ar fi fost ilegal.[v] Deși a face avortul ilegal din nou nu ar opri toate avorturile, ar încuraja pe majoritatea femeilor să caute alternative disponibile.

 

Referințe:
  • [i] Rita J. Simon, Abortion: Statutes, Policies, and Public Attitudes the World Over (London: Praeger Publishers, 1998), pp. 143–4.
  • [ii] Martin Luther King Jr., Strength to Love (New York: William Collins and World Publishing, 1963), p. 33.
  • [iii] Bernard Nathanson, Aborting America (New York: Doubleday, 1979), pp. 40–1.
  • [iv] Daniel Callahan, Abortion: Thinking and Experiencing, Christianity and Crisis, 8 Ianuarie 1973, p. 296.
  • [v] David C. Reardon, Aborted Women: Silent No More (Westchester, Ill.: Crossway Books, 1987), p. 333.